Scurt istoric al drumurilor

Prima mentiune despre un drum important ii apartine lui Herodot si se refera la drumul construit sub domnia regelui Keops (3000 i.e.n.), in vederea executarii maretei piramide. Acest drum cu lungimea de 900 km, era acoperit cu dale de piatra de dimensiuni mari, transportul facandu-se cu sanii trase de oameni si animale, pentru reducerea frecarii, suprafata drumului se stropea cu ulei amestecat cu apa.

In Babilonia existau, de asemenea, 4 drumuri importante (toate cu punct de plecare din capitala tarii) unele dintre ele atingand lungimea de 600 km, aceste drumuri erau amenajate cu locuri de popas pentru calatori, dupa cat se cunoaste, se pare ca pe aceste drumuri s-au organizat servicii de posta si s-a folosit pentru prima oara asfaltul ca material rutier (pentru asamblarea dalelor).

Sunt cunoscute drumurile chinezesti (2350 i.e.n.) pentru constructia marelui zid chinezesc, drumurile comerciale de pe teritoriul URSS (drumul blanurilor, drumul matasii etc.).

Cei mai renumiti constructori de drumuri ai antichitatii au fost, desigur, romanii. La inceputul erei noastre romanii aveau cca. 78.000 km drumuri, de la Roma in toate directiile, pe care le foloseau in scopuri strategice, comerciale, administrative etc.

Tehnica folosita de romani pentru a asigura trainicia drumurilor consta in alcatuirea acestora din mai multe straturi care formau un sistem rutier. Acest sistem roman de constructie este intrebuintat si astazi, datorita avantajelor pe care le prezinta: folosirea rationala a materialelor, posibilitatea utilizarii materialelor locale si a ameliorarii progresive a corpului soselei.

Drumurile romane cele mai importante se executau in 4 straturi si anume:

– stratul inferior, denumit „stratumen”, format din blocuri sau lespezi de piatra.

– al doilea strat, denumit „rudus”, alcatuit din piatra sparta de marimea pumnului.

– al treilea strat „nucleus” era un strat impermeabil, format din pietre sparte de marimea unor nuci si legate cu var hidraulic.

– stratul superior „summum dorsum” era executat din piatra sparta de mare duritate sau dintr-un pavaj de piatra.

Grosimea totala a sistemului rutier ajunge la 1-2 m. Au construit numeroase drumuri si lucrari de arta vestite: drumul de pe valea Dunarii (Portile de Fier), executat in stanca, in semitunel, podul de peste Dunare, executat de Apollodor din Damasc etc.

Urmatoarea epoca, cea feudala (sec V-XII), a fost caracterizata prin existenta unor state mici, dispersate, seniorii feudali traiau in exclusivitate pe teritoriile pe care le detineau. Pentru tehnica rutiera aceasta epoca a reprezentat o stagnare. Abia mai tarziu, intre sec XII si XVI, se cunoaste o perioada de renastere a traficului rutier, se dezvolta productia manufacturiera, meseriile si comertul, se unifica diferite state feudale. Aceasta renastere a traficului este urmata de o dezvoltare a tehnicii rutiere, se construiesc drumuri noi pavajul de piatra capatand o larga raspandire si se organizeaza intretinerea lor, se infiinteaza prima scoala de inginerie din Moscova (1712), se inaugureză Scoala de poduri din Paris (1747), se infiinteaza si la noi in tara Scoala Nationala de poduri si sosele (1881).

Perioada renasterii tehnicii rutiere culmineaza cu epoca impietruirilor (sec. XVIII si inceputul sec. XIX ). In aceasta epoca inginerii Tresaguet (Franţa) MacAdam (Anglia) pun bazele impietruirilor executate, dupa o anumita tehnologie, din materiale sortate (aceste impietruiri se executa si astazi sub denumirea macadamuri).

In sec. XIX, tehnica rutiera stagneaza din nou, datorita aparitiei cailor ferate (1825), care s-au raspandit foarte repede pe intregul glob.

Un nou avant al traficului si tehnicii rutiere este provocat de aparitia motorului cu explozie si a automobilului (sfarsitul sec. XIX).

In decurs de o jumatate de secol si in ciuda intarzierii provocate de cele doua razboaie mondiale, tehnica rutiera a cunoscut o evolutie considerabila. Reteaua rutiera mondiala insumeaza peste 20 milioane km, cuprinzand diferite tipuri de cai rutiere: de la drumurile simple cu o banda de circulatie si viteze reduse, la autostrazile moderne cu benzi multiple, cu trafic de cca 300.000 vehicule/zi si viteze de peste 200 km/ora.

La noi in tara, instaurarea circulatiei de autovehicule a gasit drumurile noastre complet nepregatite si inapte pentru traficul modern, greu si rapid.

In anul 1900, reteaua rutiera insuma cca 27.000, iar in 1944 existau numai 1200 km de drumuri modernizate.