Zone predispuse accidentelor auto

In evolutia autovehiculelor rutiere s-ar putea defini doua perioade distincte prin prisma numarului si gravitatii accidentelor. Prima perioada, cam de prin anul 1890, cand a inceput sa se intrevada importanta automobilului, si pana prin anii 1970 a fost caracterizata prin cresterea numerica, in special dupa razboi, a parcului de autovehicule, dar si a accidentelor rutiere.

In cea de a doua perioada, de dupa 1970, societatea s-a mobilizat, au inceput cercetari stiintifice axate concret pe reducerea numarului si gravitatii accidentelor, sustinute de importante resurse financiare.

Dupa cum bine se stie, accidentul de circulatie se datoreaza in proportie mai mare de 90% factorului uman, in special conducatorului auto. Astfel s-au elaborat noi metode de ameliorare care, in ciuda reducerii unor exigente, au condus la scaderea masiva a numarului de accidente. Este suficient sa dam in acest sens cateva exemple edificatoare: in Germania mureau in accidente rutiere 21.653 de oameni in 1970, 15.050 in 1980, 11.046 in 1990, pentru ca in 2000 sa se ajunga la 7.503 morti, deci la circa o treime fata de 1970, situatii asemanatoare au fost remarcate si in Franta, Anglia etc.

Se pune firesc intrebarea: cum s-a ajuns la asemenea performante chiar in conditiile in care parcul de autovehicule s-a marit considerabil? Explicatiile sunt furnizate de efectele unor masuri luate asupra constructiei autovehiculelor, dar mai ales asupra infrastructurii rutiere.

In tara noastra, asemenea preocupari inca nu sunt coordonate de o institutie specializata si de aceea ne confruntam cu multe necazuri. Dar sa dam un exemplu de o posibila cercetare accidentologica. Exista langa Suceava Drumul European E85 spre municipiul Falticeni sau drumul Suceava – Botosani, localitatatile Salcea si Dumbraveni, predispusa la „acumularea” unui numar mare de accidente mortale si grave, produse aproximativ pe un acelasi tronson de sosea, pe timp de noapte sau chiar zi. Ar trebui sa se evalueze numarul mortilor si ranitilor grav pe ultimii doi-trei ani, apoi sa se stabileasca cheltuielile facute cu inmormantarile sau spitalizarile ranitilor, dar si cele asociate punerii in actiune si instrumentarii cercetarilor judiciare aferente. In paralel, ar trebui elaborate solutii tehnice ca de pilda o mai buna luminare a zonei, prevederea unor treceri ale drumului prin pasaje subterane, amplasarea unor mijloace de descurajare a vitezei etc. Costul unor astfel de masuri ar trebui sa fie stabilite de ingineri economisti si in functie de rentabilitate sa se adopte masurile adecvate care sa fie sustinute apoi in aplicare de catre reprezentantii politici.

Costurile accidentelor produse in zone predispuse sunt cu mult mai mari decat cheltuielile aferente aplicarii unor masuri de combatere, dupa cum au demonstrat-o cercetarile efectuate inalte state. Asemenea cercetari ar fi utile si pentru alte zone din judetul nostru, si din tara.